Translate

October 1, 2010

Nu doar eu am o obsesie...

Azi am să vă vorbesc despre o altă obsesie. Este vorba despre bijuteriile Frey Wille. Am aşa o vagă impresie că am scris despre ele din concediu, dar acum vreau să dezvolt subiectul. Ei bine aceste bijuterii sunt colorate, sunt interesante şi sunt montate în aur. Şi în plus sunt inspirate din cei trei artişti pe care i-am cunoscut în Viena, pentru că vorbim de nişte bijuterii pur vieneze.

Cam aşa arată şi peste magazinele lor dai pe oriunde te învârţi în Viena.
Cum noi avem banii cam la limită nu m-am încumetat să îmi cumpăr o mică bijuterie de acolo pentru că spuneam că preţurile sunt prea mari. Aşa păreau acolo. Recent, adică prin primăvară, dar eu acum l-am descoperit, Frey Wille a venit şi în România unde snobismul atinge cote maxime. Aşa că şi-au trântit un ditamai magazinul pe Calea Victoriei şi bijuteriile accesibile ca preţ în Viena au devenit de lux în Bucureşti. Astfel un inel care în Viena era puţin peste 200 de euro, în Bucureşti este între 13 şi 15 milioane. Ultima dată euro era undeva la 4 de lei, deci 200 de euro egal 800 lei, deci cu aproape 700 de lei în plus. OK costă transportul, o fi scumpă şi chiria pe Calea Victoriei, da nici chiar cu aproape 100%. E jaf pe faţă. Aşa că dacă vreodată veţi considera bijuteriile Frey Wille nişte bijuterii simpatice din care trebuie să aveţi măcar una faceţi o excursie la Viena. Merită, şi dacă vă luati bilete de avion din timp ieşiţi mai ieftin decât dacă vă cumpăraţi un inel din Bucureşti.
Revenind totuşi la obsesie că despre ea vroiam să vă vorbesc. Aşa arată Hundertwasser în viziunea Frey Wille...recunoaşteţi casele?

Aceştia sunt macii lui Mucha

Iar acesta este Klimt
Bijuteriile includ cercei cu clips sau şurub, pandantive rotunde sau pătrate, brăţări fixe şi inele. Bine acum dacă mă întrebi eu le-aş vrea pe toate, dar mai târziu am să vă povestesc cum am ajuns totuşi să am si eu un produs Frey Wille...

1 comment:

Andreea M said...

Draga Raluca,

Iti multumesc in numele Frey Wille pentru parerea exprimata si mai ales pentru cuvintele frumoase la adresa bijuteriilor noastre.
Desigur ca iti respectam punctul de vedere, insa, deoarece anumite afirmatii sunt cel putin incorecte daca nu chiar ofensatoare, permite-mi, te rog, sa fac cateva precizari:
- pretul bijuteriilor noastre nu reflecta decat partial efortul necesar crearii unei asemnea piese; sa nu uitam ca emailul este manufacturat si fiecare culoare se aplica manual - sunt necesare zeci de ore de munca si 85 de etape diferite pentru a transforma o pulbere de sticla intr-o bijuterie Frey Wille;
- magazinul din Bucuresti este unul din cele mai mici magazine deschise de companie in lume;
- pretul unui inel este intre 560 si 1.400 lei (in functie de colectie si de tipul monturii), ceea ce inseamna ca exista si inele de 200 euro in magazinul din Bucuresti, si chiar de produse cu o valoare mai mica;
- magazinul din Romania, ca de altfel fiecare din cele 75 de magazine deschise de companie peste tot in lume (amintesc aici doar locatii ca Roma, Paris, Milano, New York, Sydney, Beijing etc.) este un magazin propriu Frey Wille, si NU o franciza - in cifre asta inseamna ca preturile fara TVA sunt aceleasi ca peste tot in Europa.
Ne respectam clientii in aceeasi masura, indiferent de nationalitatea lor. Romanii mai ales, sunt printre cei mai importanti si fideli clienti ai nostri, indiferent ca isi achizitioneza piesele preferate din Vienna, Londra, Paris sau Bucuresti. Ei au fost motivul pentru care anul trecut s-a deschis primul magazin in Bucuresti. “Jaful pe fata” este complet opus filozofiei noastre, a unei companii infiintata in 1951 care s-a impus prin calitatea produselor si respectul fata de client.

Te asteptam cu drag in Calea Victoriei 118, mai ales ca in octombrie am pregatit colectii cu -30% discount, iar in noiembrie ne asteptam fanii cu un nou set inspirat de Gustav Klimt.

Cu respect,
Andreea Matei
Director Magazin
Frey Wille Bucuresti