Translate

August 19, 2010

Hăituire

Am asistat recent la o întâlnire de copii cu mame. Copii până în 2 ani, mamele până în 30 de ani. Cum mie nu îmi plac nici copii, nici poveştile despre copii, nici nimic am zis că va fi o după-amiază nasoală şi poate de asta văd lucrurile aşa de gri. Practic totul s-a rezumat la "Marius nu te urca acolo că o să cazi", "lasă aia jos că te murdăreşti", "hai dă-i şi ei jucăria..." sau mai urlatele "ţi-am zis să nu te dai în topogan că te loveşti"... Şi ca şi cum nu ar fi fost de ajuns au urmat poveştile cu ce mănâncă micuţii, ce cacă micuţii, ce produse bio folosesc micuţii, unii merg într-un fel, alţii în alt fel... Brusc m-a luat o frică de am zis că nu mai scap. Erau femei tinere, femei cu o oareşce carieră în faţă, femei cu care aveai cândva ce discuta, femei reduse acum la stadiul de şters copilul la cur şi mânuit cratiţa cu lapte. Şi cum una dintre ele a făcut prostia să mă întrebe ce am făcut în week-end şi le-am povestit de Moieciu am simţit că toate vor să mă înghită, că toate vor să îmi facă rău. Toate erau invidioase pe amărâtul meu de week-end la Moieciu, pe faptul că am o viaţă care nu presupune 4 pereţi şi un plod urlător. Una chiar plângea şi zicea că nu a mai ieşit altundeva decât în parc de 8 luni de zile... Mi-a părut rău, dar totuşi unde e veselia aia că ai copil, unde e sentimentul de bine, unde e fericirea? Ceva nu e în regulă. Ori criza a făcut ca soţii lor să faca doar drumul serviciu-acasă şi retur, ori copilul mănâncă tot venitul familiei, ori ceva e putred. Le-am întrebat de ce nu se întorc la serviciu şi părea decizia lor să nu o facă, nu erau constrânse de lipsa unui job sau de lipsa unui loc unde să îşi lase copii. Atunci de ce erau prinse în lanţul ăsta fără ieşire? Pentru psihicul meu fragil în perioada asta am să sper că viaţa alături de un copil mic este cu totul altfel şi doar negativismul meu m-a făcut să o văd aşa...

No comments: